Spectacolul

In timp ce cortina se ridica, sala incarcata de oameni isi facea aparitia incetul cu incetul si, in timpul acesta, inima ei se strangea din ce in ce mai mult. Cu cat mai mult i se releva privirii sale curioase, cu atat mai repede teama i se strecura afara din trup. Nu se mai simtea in pielea ei, era alta persoana acum. Trecutul, prezentul si viitorul nu ii mai apartineau. Metamorfoza a adus-o in pragul uitarii de sine. Insa uitarea nu era perceputa ca un fapt fara sens, ci ,dimpotriva, scufundarea in uitare ii dezvaluia o alta lume. O lume mai buna sau una mai apriga ? Descoperea o lume minunata, in care totul era posibil, in care visele si sperantele aveau un temei stabil, unde viata cunostea numai prosperitate. Sau i se dezvaluia o lume neagra, lipsita de orice dorinta de evolutie, de depasire a conditiei proprii; amaraciunea si grijile inlocuiau puterea de a visa si de a spera, facand loc unei vieti anoste, lipsite de bucurii. Posibilitatea de a evada in lumea altcuiva, de a vedea unele situatii dintr-o alta perspectiva mi se pare cu atat de minunata pe cat este de rara. Dar, aceasta posibilitate are si un pret. Cu cat mai mult te afunzi in acest univers al scenei, cu atat mai mult tinzi sa ramai prins in el. La un moment dat, situatiile ajung sa te acapareze si te trezesti ca ai uitat de unde ai plecat si cine esti. Dar, aceste lucruri pot foarte bine sa nu se intample; important este sa nu te lasi dus de farmecul scenei. As putea compara scena cu Fata Morgana? Ambele sunt la fel de inselatoare si, totodata, fermecatoare. Daca ne-am lasa prinsi de ele am deveni doar niste marionete ale destinului. In cazul scenei, am deveni niste prizonieri ai lumii. Am fi asa de insetati de ea, incat dorinta de a fi acolo, in fata publicului, ne-ar coplesi si dobori.